Firea omului care
E stăpân și este zeu,
Se pretinde ascultată
C-o atenție sporită
Și uitând de Dumnezeu
El o să plătească greu.

Fericit e-acel ce are
Firea nouă din Isus!
El ascută tot mereu
De Stăpânul Dumnezeu,
De îndemnul cel de Sus
Și-i prin Duhul Sfânt condus.

Singur Domnul este sigur,
Nu averea sau norocul.
Fericit cel ce pe Domnul
Îl are-n inimă-n tot locul
Și-i aprinde-n suflet focul
Cum în lume nu e altul!

Fericit cel ce pe Domnul
Își întemeiază starea!
Nu-l va clătina nici vântul,
Nici infernul, nici vreun altul.
Nu-l va îneca nici marea,
Domnu-i apără cărarea.

Visul fericirii lumii e frumos,
Dar e foarte scurt acum.
Pân’ la el sunt numai lacrimi
Stoarse-n urma multor patimi.
După el e numai scrum
Și tăciuni, și nori de fum.

Fericit cel ce-și încheie
Drumul vieții lui frumos,
Liniștit își va pleca capul
Pentru-a se-ntâlni cu Domnul
În odihna lui Hristos,
În Raiul sfânt și glorios.

Și viața lui, și moartea
Vor slăvi pe Dumnezeu.
Și cuvântul, și exemplul,
Și umblarea lui cu Domnul
Îl vei fi cinstit mereu
C-a trăit prin harul Său.
Amin.
(Sâmbătă, 12 decembrie 2020)